Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în weekend, în special, în centru, est şi vest, vor fi ploi cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, precizând că temperaturile vor ajunge la 26 de grade. La începutul săptămânii viitoare vremea se va ameliora.
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat că încă două persoane au decedat din cauza rujeolei, fiind vorba despre un copil de 3 luni şi un adult de 29 de ani. Numărul total de decese, de la debutul epidemiei, a ajuns la 54. În ultima săptămână s-au raportat alte 335 de cazuri noi.
Ministerul Educaţiei a anunţat că a încheiat protocoale cu reprezentanţii societăţii civile privind creşterea calităţii educaţiei copiilor cu nevoi speciale (CES), precizând că vor fi finalizate şi procedurile pentru identificarea şi monitorizarea copiilor aflaţi în afara sistemului de învăţământ.
Un incident extrem de grav a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe strada Bistriţei din Dej. Patru copii, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 6 ani, au fost grav răniţi după ce o staţie de autobuz s-a prăbuşit peste ei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse valabile în ora următoare în judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu-Mare.
După două zile pline de energie și culoare, cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, continuă sâmbătă, 19 mai 2018, cu alte activități și evenimente menite să aducă împreună locuitorii orașului.
Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj anunță că începând cu data de 11 iunie 2018, compania aeriană Tarom va începe operarea de zboruri interne între Cluj-Napoca și Iași.
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai”, ClujNapoca, prin Masterul de Asistenţă Socială şi Economie Socială organizează cea de a V-a ediţie a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale.